Porsche Design P 9983 from BlackBerry - Despre BlackBerry Balance şi spaţiul dvs. de lucru

background image

Despre BlackBerry Balance şi spaţiul dvs. de lucru

Tehnologia BlackBerry Balance răspunde preocupărilor legate de securitatea corporaţiei fără să limiteze
utilizarea în scopuri personale a dispozitivului BlackBerry. Dacă administratorul dvs. activează BlackBerry
Balance, datele, aplicaţiile şi accesul la reţea ale dispozitivului sunt separate într-un spaţiu de lucru şi
unul personal. Spaţiile separate vă permit să evitaţi activităţi precum copierea accidentală a datelor de
lucru într-o aplicaţie personală sau afişarea datelor de lucru confidenţiale în timpul unei conversaţii chat
BBM Video. Dacă administratorul dvs. activează BlackBerry Balance, va putea specifica şi politicile de
securitate care activează şi dezactivează setările de securitate de pe dispozitivul dvs. Pentru informaţii
despre politicile de securitate setate pe dispozitivul dvs., contactaţi administratorul.

În mod implicit, dispozitivul dvs. utilizează spaţiul personal. Îl puteţi utiliza pentru activităţi precum
efectuarea de fotografii, descărcarea de clipuri video, jocuri online, salvarea de fişiere pe un card media
şi postarea pe reţele sociale.

În spaţiul de lucru puteţi accesa e-mailul, contactele şi calendarul de serviciu, crea documente de
serviciu şi naviga pe site-urile Intranet ale corporaţiei. Spaţiul dvs. de lucru poate include o versiune
separată a BlackBerry World, care conţine aplicaţiile pe care le puteţi descărca şi utiliza la serviciu. Dacă
spaţiul dvs. de lucru este protejat prin parolă, trebuie să îl deblocaţi pentru a accesa datele de lucru.

Puteţi accesa atât datele personale, cât şi pe cele de serviciu din anumite locaţii, precum Căutare.